33 de motive ...

... pentru care sunt fericită!

Sunt fericită pentru că...

...am fost creată așa cum sunt.... cu un motiv. Sunt unică, nu am nevoie să fiu altcineva și nu aș putea fi altcineva....

...iubesc cu toată ființa mea.

...cineva mă iubește.

...sunt mamă.

...am o fetiță minunată, sănatoasă și frumoasă.

...sunt sănătoasă.

...am prieteni dragi pe care îi iubesc mult.

...pot să creez ceva ce doar îmi imaginez.

...pot să mă bucur de creațiile altor oameni.

...pot să râd, și râd!

...pot să mă plimb prin ploaie, la fel cum făceam copil fiind.

...pot să mă bucur de natură.

...am găsit câteva lucruri care îmi plac atât de mult încât atunci când le fac pierd noțiunea timpului.

...pot să călatoresc.

...pot să stau fără să fac nimic atunci când nu vreau să fac ceva.

...pot să fac ce vreau deoarece în realitate nu există reguli.

...pot să fac ceva care să impacteze în sens pozitiv alte persoane.

...pot să mă bucur de o mâncare bună.

...pot să mă bucur de un somn bun.

...pot să mă pierd într-o carte interesantă.

...pot să văd, să aud și să vorbesc.

...pot să învăț pe cineva, ceva ce eu știu să fac.

...pot oricănd să-mi schimb viața în mai bine.

...azi sunt mai înțeleaptă decât ieri.

...mâine voi fi mai înțeleaptă decât azi.

...fericirea mea este determinată de acțiunile mele.

...viața este frumoasă.

...pot să pictez, să scriu, să dansez și să cânt.

...pot să fac câte un lucru bun în fiecare zi.

...pot să ajut pe cineva în fiecare zi.

...pot să-mi aduc aminte.

...pot să visez.

...am timp.


Vă doresc multă fericire și vouă!



PS. Mulțumesc din inimă pentru sutele de mesaje și gânduri bune pe care le-am primit azi, când împlinesc 33 de ani. Sunt emoționată și mă simt binecuvântată să am atât de mulți oameni care se gândesc la mine. Vă iubesc și vă ofer o prăjitură virtuală!

Anul acesta am plecat într-o adevărată vacanță de vară... în Alpi !

La sfârșitul lunii Iulie, am împachetat aproape tot dulapul lui Aimi, o bună parte din hainele ale mele și ale lui Cosmin în patru valize și am umplut cu mult entuziasm, până la refuz, mașina din dotare...  Nu, nu urmează să ne mutăm, însă am plecat în vacanța de vară. Ura, ura, ura!!!

Suntem foarte încântați, mai ales că anul acesta am decis să avem o adevărată vacanță de vară, de mai multe săptămâni - la fel ca și vacanțele din copilărie... vă mai aduceți aminte ce grozav te simțeai când începea vacanța?

Am conceput un traseu destul de complicat: din București am plecat la Cluj, unde am stat câteva zile, de acolo Cosmin a plecat cu mașina mai departe, spre Germania. A doua zi, noi (Aimi și cu mine), am zburat la Munchen, unde aveam întâlnire cu Cosmin :)... despre asta însă, am să vă povestesc altă dată.

După ce ne-am întâlnit, foarte romantic, în aeroport la sosiri și am băut o cafea/iaurt împreună la Starbucks, am plecat spre Lacul Constance din Alpi, cu destinația Bregenz în Austria, unde urma să ne așezăm cartierul general pentru următoarele săptămâni.
Despre Lacul Constance, găsiți mai multe informații aici. Însă ca să vă faceți o idee despre cum este poziționat geografic și politic, mai jos sunt două hărți luate de pe Wikipedia:

Planul era/este să vizităm o groază de orașe/țări și să împărtășim periodic cu voi impresiile noastre despre locurile pe care le vedem.

Totul a decurs așa cum am planificat, însă până azi, nu am avut internet... de fapt, nu avem nici acum garanția ca maine vom mai avea internet....așa că....

.... profit că am acum și vă ofer câteva poze din locuri vizitate până acum, iar în măsura în care am posibilitatea, am să public și alte postări din concediu în zilele urmatoare (dacă nu reușesc, o voi face la întoarcerea în țară).

Vizionare plăcută!

Dar voi, ați fost pe aici? Ce ne recomandați să vizităm? Cât de des mergeți în vacanțe mai lungi de o săptămână? Chiar așa, când ați avut ultima oară o vacanță de vară adevărată? :)

Fericirea este o alegere? Eu cred ca da!

Dedicație: Pentru Ingrid, o fetiță minunată, care a venit azi pe lume în Cluj și pentru mama ei Tania, prietena mea cea mai bună, o femeie excepțională! Felicitari! Vă iubesc!

Acum două zile am primit o invitație să particip la emisiunea celor de la 121 Live (mai multe detalii aici) pe Radio Lynx, care o să aibă loc azi de la ora 16.00 - subiectul discuției este "știri pozitive, oameni frumoși și lucruri constructive".... am început să mă gândesc la subiectul ăsta și din una în alta am ajuns la "fericire"... :)

Desigur, "fericirea" este un subiect amplu, care a fost gândit și discutat de toate mințile stralucite din istoria omenirii fără a fi epuizat sau pe deplin înțeles. Eu nu am pretenția că pot aduce ceva original în această temă filozofică și nici nu prea îmi place să vorbesc "așa în general", de aceea, am să vorbesc despre mine și despre cum percepția mea în legătură cu acest subiect, s-a schimbat.

Până în urmă cu câțiva ani, am crezut că voi fi fericită dacă se împlinesc anumite condiții, dacă obțin anumite lucruri sau dacă primesc anumite recompense. Am crezut că fericirea sau nefericirea pe care o simt este influențată de factori externi...

.....când eram o puștoaică în liceu, am crezut că voi fi fericită dacă voi fi considerată o tipă "cool" .... sau dacă sunt prietena tipului "cool", invidiată de alte fete care și-ar dori să fie în locul meu.... apoi, am crezut că voi fi fericită după ce o să intru la facultate .... și după asta, am crezut că voi fi fericită dacă mă mut din România... după aceea, am crezut că voi fi fericită dacă o să am un "job" la Marcus Evans și dacă voi câștiga mai mulți bani... apoi, am crezut că o să fiu fericită dacă voi locui într-un zgârie nori din centrul unei mari metropole... pe la 23 de ani am crezut ca voi fi fericită dacă voi călători în lungul și latul pământului... mai târziu, am crezut că voi fi fericită dacă mă voi întoarce în România.... pe la 25 de ani am crezut că voi fi fericită dacă am o carieră frumoasă.... dacă voi merge în concedii de 5 stele și dacă îmi voi cumpăra tot ce îmi doresc... pe la 28 de ani, am crezut că o să fiu fericită după ce o să mă așez la casa mea....

Privind în retrospectivă, (aproape) tot ce am dorit, am obținut și realitatea e că am depus eforturi considerabile pentru asta ... am fost ambițioasă și lucrurile s-au întâmplat așa cum am vrut.... dar în ceea ce privește starea mea generală de fericire, pot spune că uneori am fost fericită și alteori nu am fost, iar asta cu totul independent de ce aveam în acel moment. 

Uite așa, pe la 30 de ani am avut un moment "aha" și mi-am dat seama că până atunci îmi condiționasem starea de fericire.

Am realizat că în mare parte fericirea (sau nefericirea) pe care o simt izvorăște din interiorul meu și nu prea are legatură cu câți bani am, cu ce titulatură dețin sau ce marcă au hainele mele. Desigur, este important să nu mor de foame, să am unde să dorm și să nu fiu stresată de ziua de mâine, dar am realizat că fericirea mea este puternic influențată de mine... este într-o mare măsură, alegerea mea.

De atunci, aleg să mă bucur de lucrurile mărunte din viața de zi cu zi, să mă bucur de fetița mea, de soțul meu, de iubirea care ne face să fim o familie adevărată. Aleg să mă bucur de o cină bună, de un film sau de o carte care mă destinde. Aleg să evit locurile și oamenii care mă stresează. Aleg să-mi umplu fiecare zi de bucurie și să fac cel puțin un lucru, doar pentru mine. Aleg să filtrez tot ce este negativ în jurul meu (stiri, oameni, lucruri, experiențe, etc) și controlez foarte bine ceea ce las să existe în preajma mea.

De fapt, aleg să fiu fericită!
Ceea ce vă doresc din tot sufletul și vouă!

În încheiere, vă ofer câteva imagini care pe mine mă fac fericită:

Dar voi? Pe voi ce vă face fericiți?

PS. Fotografia panoramică cu Clujul, a fost luată de pe "I Love CJ" :)

Amintiri din Clujul copilăriei mele ....și o rețetă bună - bună!

Acum două săptămâni, eram la Cluj (despre vizita noastră la Cluj v-am povestit aici). Într-una dintre zile, am mers într-o plimbare pe strada unde am copilărit, Madach Imre din Gheorgheni. :)

Cartierele Gheorgheni și Andrei Mureșanu din Cluj văzute dinspre centru. Sursă: "I Love Cluj"

Am recunoscut doar o mică parte din locurile unde mă jucam..... și câteva case....în rest, nu mai e nimic din ce era acum 25 de ani.
În principiu, ăsta e un lucru bun, însă nu am putut să nu simt o părere de rău că nu am să-i pot arăta lui Aimi, nici unul dintre locurile și lucrurile care au alcătuit universul copilăriei mele.

Căsuța (fericită) în care am crescut nu mai e (a fost demolată ca să facă loc unei impresionante vile), "pomul meu" (un păr bătrăn, care făcea pere mari, dulci și zemoase) a fost tăiat și o data cu el a dispărut și "bucătăria mea fermecată" (o masă cu două scaune și un raft așezate în grădină, sub par) unde găteam torturi din noroi și puneam castane cu buruieni la murat în cele mai bune borcane ale mamei, șterpelite de pe rafturile din pivniță....

Privind noua casă care a răsărit și a șters urmele copilăriei mele, cu ochii înlăcrimați, am zărit parcă, în poartă, silueta gârbovită a strabunicii mele, îmbrăcată în veșnicul ei șorț încrețit și purtând năframa cu trandafiri brodați, care-i ascundea părul încă negru....

Am continuat să am sentimentul că am pierdut ceva prețios, fără să știu măcar cum, și zilele următoare, chiar și după ce am revenit în București....

Acum sunt răcită... și am răcit în cel mai improbabil mod, afară fiind caniculă.
Printre șervețele și ceaiuri, mi s-a făcut poftă de ceva bun (americanii au botezat foarte inspirați, genul ăsta de mâncare: "confort food") și din cauza proaspetei noastre vizite la Cluj, mi-am adus aminte de o mâncare bună - bună, pe care o făcea mama mea. Așa că, seara pe la 10 și jumătate, eu m-am apucat de gătit (fotografiile cu rețeta sunt slabe calitativ...era noapte când le-am făcut).

Poate vă aduceți aminte că mai demult, înainte de revoluția din '89, gospodinele trebuiau să fie extrem de creative în bucătărie pentru a transforma puținele alimente obținute cu mare dificultate, în rețete gustoase și hrănitoare pentru familia lor - atunci când aveau câte un pui de la țară, făceau 3, 4 feluri de mâncare cu el.

Mama când avea un pui, de obicei făcea: o supa de carne cu tăiței de casă, din carnea și rădăcinoasele fierte făcea salată de boeuf (evident, nu cu vită ca la mama ei acasă, ci cu pui, ca la noi în Romania) și din pieptul de pui, de obicei cam sec (nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit), făcea un fel de mâncare de orez și legume la cuptor...

În timp ce puiul fierbea în apă cu morcovi, țelină, rădăcină de pătrunjel, o ceapă, doi căței de usturoi și 6 boabe de piper, mama lua câțiva ardei grași, trei morcovi, o ceapă roșie mare și o căpățână de usturoi...

.... toca mărunt ceapa și usturoiul.....

....tăia ardeiul și morcovul în bucăți mai mari (eu le-am tăiat bețișoare)......

....punea la călit ceapa și usturoiul, într-o lingură de ulei de măsline (mă rog, ea folosea ulei de floarea soarelui și punea mai mult de o lingură) ..... și cam după 1 minut adăuga 2 linguri de apă, ca să scoată iuțeala din ceapă ...să devină dulce și bună.....
.... punea condimentele clasice: boia, piper și sare (eu nu am pus boia, dar am pus nucșoară și cardamom), apoi morcovul....

 

.... și ardeiul....

.... eu am avut si niște hribi deshidratați, astfel încât au ajuns și ei în tigaie....

..... apoi mama adauga pieptul de pui fiert și tăiat bucățele împreună cu orezul, pe care le mai călea puțin (eu am ales să le îmbăt cu un pic cu vin alb)....

..... lua toată mixtura aceasta și o așeaza într-o tavă unsă cu ulei (de măsline în cazul meu), după care se adăugă 2 polonice de supă si încă câteva de apă peste legume și orez și întra în cuptor cam 30 de minute (până e fiert orezul).....

.... așa arată gata:

Cât a stat orezul în cuptor, am făcut o salată de castraveți cu oțet și usturoi.....

.... a fost delicios....

.... rețeta perfectă pentru a te vindeca de răceală și pentru ați aduce aminte de gusturi din copilărie! :)

În încheiere, am să vă arăt câteva fotografii luate de pe "I Love Cluj", și mai vechi și mai noi, dar care mie îmi aduc aminte de Clujul copilăriei mele:

Dar voi? Casa în care ați copilărit mai există? Sunt locuri care s-au schimbat în timp, dar după care sunteți nostalgici? Ați crescut și voi în Cluj? Unde (cumva în gheorgheni)? Aveți o rețetă din copilărie care vă oferă confort atunci când o mâncați?