căsuța fericită

căsuța fericită

9 iulie 2011

5 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să rămân însărcinată

1. Vedetele nu sunt chiar ca și noi...

Teoria probabilitații atestă că cel puțin o vedetă (domestică sau internatională, la alegere) va fi însarcinată în aceeași perioadă ca și tine. Cu excepția situației în care îți face plăcere să te auto-torturezi, nu e o idee bună să citești articole despre această "persoană excepțională" pe durata sarcinii tale și mai ales în primele saptamâni după ce ai devenit mamă, deoarece vei fi tentată să te compari cu ea.
Pot să-ți spun exact conținutul unui articol dintr-o revistă pe copertă căreia apare vedeta, zâmbind galeș către un bebeluș perfect și roz, înconjurați de materiale fine și scăldați într-o lumină calda: "nu am fost vreodată mai fericită", "nu am simțit niciodată o dragoste mai profundă", "abia aștept să fac pictorialul în costum de baie care o să aibă loc peste două săptămâni" sau "a fost minunat, am început un nou film/proiect/album saptămâna trecută".

În viața reală, primele două luni dupa naștere sunt deosebit de dificile (chiar și in situația în care nu întâlnești probleme deosebite). Acordă-ți timp să te refaci, să te ajustezi la noua ta viață și nu te învinui dacă lucrurile nu sunt perfecte din prima zi.

2. Alaptatul nu este magic... din prima

Până am ajuns în situația în care să încerc să-mi alăptez fetița, alăptatul mi se parea foarte ușor. :)
Ai un copil care plange. Îl pui la piept. În momentul în care îl iei de la piept, bebelușul e sătul și mulțumit, toata lumea e veselă.

În primele 3 săptămâni, pentru mine, alăptatul a fost oricum, dar nu usor.
Bebelușul meu nu știa ce să facă, eu nu știam ce să fac (adică știam teoretic ce să fac dar nu reușeam să aplic teoria), sânii mă dureau incredibil de tare, Aimi plângea de foame (asta după ce o alăptam .....).
În opinia mea, dacă întâmpini dificultăți în alăptat, cere ajutorul unei femei care a reușit să alapteze sau unei moașe, dacă cunoști una... (asistentele și medicii din maternitate nu sunt folositori în situația asta, deoarece alăptatul nu face parte din pregătirea lor profesională).

3. Privarea de somn... o problemă majoră (cu M mare)

Sunt multe articole pe net (foarte bune) despre privarea de somn și ce impact are aceasta asupra organismului uman. Pe scurt îți influențează judecata, memoria și percepția, cauzează confuzie și îți crește sau scade apetitul (influențarea apetitului diferă de la persoană la persoană..... mie mi-a crescut apetitul într-un ritm amețitor).
Cert este că privarea de somn, în strânsă colaborare cu fluctuația hormonală inerentă, te face puțintel iritabilă.... Sotul meu a trecut prin mai multe situații dificile cu mine, în care orice solicitare minoră a lui, era întâmpinată cu ostilitați majore.... :)

Vestea proastă este că nu știu ce poate fi făcut în sensul ăsta, eu personal consider că sfaturile de genul  "dormi atunci când doarme bebelușul tau" sunt complet nefolositoare (mai ales în contextul în care bebelușul tău se trezește din 2 în 2 h pentru a mânca iar masa în sine durează minim jumatate de ora). Ce poți să faci în ultimă instanță, este să folosești epuizarea pe care o simți ca și scuză pentru orice ai nevoie să faci, ca să te simți mai bine - dacă găsiți greșeli de ortografie în acest text, sunt din cauza epuizării mele :))

PS. am să revin zilele viitoare cu un text despre cum am reușit să depășim epuizarea cauzată de privarea de somn, după nașterea lui Aimi.

4. Depresia postpartum... este reală

Statisticile arată că peste 13% dintre mămici, suferă de depresie postpartum și că majoritatea celorlalte mămici suferă de o formă mai ușoară de depresie, numită "baby blues"- cauzată în special de scăderea bruscă în organism a hormonilor prezenți în timpul sarcinii.
Eu m-am resimțit destul de puternic după naștere și am avut diverse anxietăți privitoare la capacitatea mea de a fi o mama buna :).

Dacă vă simțiți deprimate, anxioase sau copleșite de situația în care vă gasiți, dacă sunteți îngrijorate că nu veți putea avea grijă de bebelușul vostru sau de voi, se poate să suferiți de depresie postpartum și este foarte important să cereți ajutorul persoanelor apropiate.
Dacă nu sunteți proaspete mamici însă suspectați că cineva apropiat vouă suferă din cauza depresiei sau anxietății de acest gen, oferiții ajutorul cât mai curând. Și nu întrebați generalități de genul: "ai nevoie de ceva?", ci mai degrabă oferiți-vă să faceți ceva concret (faceți voi mâncare, faceți cumparaturile sau supravegheați bebelușul cât face mama lui un duș).

5. Fiecare zi e mai buna decat.... cea de înainte

Sunt femei care afirmă că cel mai fericit moment din viața a fost nașterea copilului lor, sau ziua în care au plecat de la maternitate cu bebelușul în brațe.

Desigur, m-am așteptat și mi-am dorit mlt să simt și eu la fel, să fiu copleșită instantaneu și iremediabil de o dragoste infinită și incomensurabilă, dar nu a fost chiar așa. Mi-am iubit fetița din prima clipă, dar nu o cunoșteam, iar în primele săptamâni după naștere funcționam ca un robot somnambul. 
Ce nu am putut să-mi imaginez este felul în care fiecare zi este mai bună decât cea de înainte, cum iubirea pe care o simt față de puiuțul meu este din ce în ce mai mare (deși nu aș putea crede azi, că mâine, o voi iubi mai mult decât acum).
Fiecare zi aduce ceva prețios și nou: primul zâmbet, primul râs, primul gângurit, prima oară când auzi cuvântul "mama"....








Dar voi? Ați simțit cumva că sunteți copleșite după naștere? Ați avut dificultăți când ați început să alăptați? Ați fost surprinse de aspecte "necunoscute" din realitatea vieții de părinte? Simțiți că vă explodează sufletul de iubire față de bebelușii voștrii? :)

5 comentarii:

  1. Cred ca daca as fi reusit sa pun pe hartie ce am simtit in primele zile dupa nastere as fi scris excat ceea ce tu ai scris Andreea. Si cred ca foarte multe mamici trec prin aceste experiente (cele care vor sa recunoasca:)). Din pacate, ori cat de pregatita crezi ca esti pentru un job full time de mamaica, nu esti de loc. Toate sursele de informatie scrisa despre aceasta perioada sunt prezentate intr-o lumina mult prea pozitiva si se se spun mult prea putine si prea sec despre ceea ce se intampla de fapt. Pentru multe dintre noi, este o rasturnare dureroasa de situatie si un "emotional rollercoaster" caruia cu greu ii facem fata (chiar si psiholog fiind:). Eu cred ca cel mai bine este sa iei experienta asa cum este, sa nu incerci "sa inghiti" tone de informatii despre asta, pentru ca mai rau faci. O experienta folositoare ar fi daca am putea sa traim alaturi de o prietena un astfel de eveniment si sa avem intelepciunea sa invatam din asta, nu sa spunem eu voi fi altfel sau eu stiu ce voi avea de facut. Monica Angheloiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Mona, multumesc mult pentru ca ți-ai luat din timp și ai comentat, sunt bucuroasă să te anunt ca ești fericita câștigatoare a titlului "primul comentariu" de pe blog :)
    În privința trăirilor și a sentimentelor care te copleșesc dupa ce naști chiar nu gaseșsti informații... am senzația că e un subiect tabu ....la fel ca și ce se intâmplă în momentul în care intrii în menopauză.
    Toate femeile care au trecut prin așa ceva știu concret despre ce este vorba și toate cele care incă nu au trecut, nu au nici cea mai vagă idee la ce să se aștepte ...și este mare păcat.
    Cred că am ajuns în situatia asta deoarece legatura ancestrală dintre femei a fost ruptă... ne-am "modernizat" întratât incât suntem fiecare izolate în lumea noastră. Nu mai trăim împreună cu bunicile noastre (care dețin întelepciunea asta ancestrală), nu mai locuim nici măcar cu mamele noastre....facem copii târziu în viată și suntem ocupate cu multe lucruri, disipate în multe părți, fără să mai avem timp să împartășim nimic între noi. Pur și simplu, am senzația că deși trăim în mileniul informației, pierdem exact zestrea de cunoștinte care ne ajută să fim oameni in loc de mașini. :)
    Multumesc incă o dată, te pup! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am trecut de 2 ori prin aceasi problema ca si tine. Am acum un băietel de aproape 10 luni si pot spune ca a fost mai greu fata de primul. Încă mai alaptez si sunt solicitată zi si noapte. Din cauza dintisorilor care ii iese, nu reușesc sa mă odihnesc prea mult, am momente când îmi vine sa plec de acasă, dar nu am încotro. Timpul le rezolva pe toate. Îmi trece repede supararea si oboseala când se uita la mine cu fata lui trista si spune ,,mama'' continu, e un scump:) Iar cu cel mare de aproape 8 ani mai mult trage la tatal lui, am picat pe locul doi :)

    Numai bine

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga mea,
    îți multumesc pentru că ai împărtășit cu noi experiența ta...deci și la al doilea copil e la fel! :) Mă gândeam eu... :)
    Și noi suntem tot la momentul dințișori, și e dificil. Este incredibil cât de mult suferă bebelușii ...nici nu este de mirare că plâng atât de mult :)
    Fii tare, perioada asta așa de solicitantă nu poate dura la infinit.
    Cu drag,
    Andreea

    RăspundețiȘtergere
  5. De cand au inceput dansurile hormonale (sunt insarcinata in 14 saptamani) incerc sa gasesc articole despre ce si cum se va intampla cu mine, cu sotul meu, dar si cu viata noastra sociala/sexuala/de cuplu, dupa ce voi naste.. Eu sunt o persoana foarte impulsiva. Vesela si optimista in exterior, insa cu un nivel mediu de incredere in fortele proprii. Sarcina a amplificat impulsivitatea si negativismul. Sunt disperata la gandul ca voi naste intr-o tara straina, fara toti cei dragi langa mine (asa cum sunt obisnuita sa trec toate etapele importante din viata mea: ex. cand am intrat in BAC, mami+tati+sorelina=culoarele scolii in asteptare). Sotul meu, un om deosebit, calm, iubitor incearca sa ma incurajeze, sa ma sustina moral; ba chiar mi-a promis ca ma lasa sa nasc acasa, in Romania, daca mami nu mi-e de-ajuns aici (planuim sa o aducem pe mami cu 1 sapt inainte de DPN). Ideea e ca recent o prietena de aici (cipriota) a dat nastere unui baietel extrem de frumos, cuminte, linistit, insa somnul lung al bebelusului, sotul iubitor, familia, nu au fost suficiente sa impiedice depresia ei. Si nu se indoieste de calitatile de mama (la urma urmei, cum spunea mama mea: eu si acum invat sa va fiu mama, deci meseria de mama se invata, nu se dobandeste). Simte ca s-a pierdut pe ea ca femeie, ca sotie, ca prietena, dar mai presus se simte vinovata ca traieste si gandeste toate astea cand ar trebui sa fie bombardata de sentimentul acela de fericire, descris ca fiind coplesitor, ireal, ideatic, etc..Mi-e mila de ea. E o femeie extrem de inteligenta, frumoasa, iar pregatirile si povetele primite inainte de nastere au fost mai mult o apa de ploaie.Eu cred ca mamele noastre ar trebui sa recunoasca onest ca bucuria nasterii va coplesi toate celelalte dureri, temeri, abia dupa o lunga perioada de timp. Ar trebui sa ni se spuna ca suferim mult alaturi de piticul care se zvarcoleste din cauza colicilor, alaturi de sotul care e vinovat pentru orice. Eu consider ca doar constientizand dificultatea "examenului" pot sa ma pregatesc temeinic, cel putin din punct de vedere psihologic. Felicitari pentru numele ales pentru fetita voastra! Sa va creasca mare si sanatoasa! Mihaela Radu

    RăspundețiȘtergere